ClujAzi

Fii informat!

Daniel Buda: România nu trebuie să mai fie piaţă de desfacere pentru Europa

Preşedintele PDl Cluj, Daniel Buda, candidat la alegerile europarlamentare din 25 mai, a declarat astăzi că una din ideile principale ale proiectului său european fac referire la schimbarea stării de fapt în care România este doar o piaţă de desfacere pentru Europa.PDL - cluj azi 3

„PDL, dincolo de faptul că are cea mai serioasă listă de candidaţi, pe lista noastră nu veţi găsi soţiile unor oameni de partid, nici oameni puşi pe criterii de prietenie, doar oameni puşi pe criterii de performanţă, iar sub acest aspect nu există elemente de interpretare. PDL are cea mai serioasă platformă, ştim care sunt problemele cu care se confruntă România, necesitatea aprobării în mecanismul de cooperare şi verificare pe justiţie pentru spaţiul Schengen, pentru că România a îndeplinit toate condiţiile tehnice pentru a intra în spaţiul Schegen. O altă problemă este fluidizarea fondurilor europene, pentru creşterea locurilor de muncă. România trebuie să se scape de băiatul ăsta care se dă ori prin bărci ori prin avioane, care a proms 1 milion de noi locuri de muncă, dar nu a fost în stare să păstreze nici măcar locurile de muncă create de noi, mai mult, a adus peste 135.000 noi şomeri. Primăria Cluj-Napoca este un model în atragerea de fonduri europene în toată ţara, şi dorim să promovăm mai departe acest model. În privinţa subvenţiilor agreicole, un obiectiv principal pentru mine este egalizarea subvenţiilor pe agricultură astfel încât şi în Franţa şi în Germania, şi în România subvenţiile să fie egale. România poate să hrănească 100 milioane de cetăţeni, nu să fie piaţă de desfacere, dar Ponta a transformat România în piaţă de desfacere. Totodată, doresc să subliniez că romii nu sunt o problemă doar a României, integrarea lor este o problemă care trebuie să fie privită la nivel european, astfel încât trebuie să existe o proioritate la nivel european pentru integrarea romilor în comunitate”, a declarat Daniel Buda.