Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a declarat astăzi, la Cluj, că instituţia pe care o conduce va prelua Spitalul CFR şi cel de Boli infecţioase din Cluj-Napoca, în vederea comasării lor şi transformării într-un spital de urgenţă.
Şova a spus că astăzi a fost emisă o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Ponta în acest sens.
„Vom vedea dacă va fi posibil din fondurile Ministerului Transporturilor să ajutăm cu un RMN şi un computer tomograf”, a adăugat ministrul.
Angajaţii Spitalului CFR au ieşit în stradă recent, nemulţumiţi de faptul că imobilul în care lucrează este pe cale să se dărâme, iar aparatura este veche de zeci de ani.
Potrivit ministrului Şova, pentru preluarea spitalelor mai este nevoie de un acord din partea autorităţilor judeţene.