ClujAzi

Fii informat!

Jandarmii clujeni în misiune la Holi Festival

Efective de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la manifestarea artistică intitulată „Holi Festival Tour Romania 2014” din municipiul Cluj-Napoca, pe platoul de la Sala Sporturilor „Horea Demian”, în perioada 15 – 18 mai a.c.

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică şi pentru prevenirea unor fapte antisociale sau de natură penală, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor fi prezenţi în zona unde se va desfăşura manifestarea la care se preconizează prezenţa unui număr mare de persoane.

Jandarmii se vor afla cu precădere în zonele intens circulate, urmărind identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament deviant (cerşetori, hoţi din buzunare etc.) care sunt prezenţe obişnuite în locurile unde se concentrează un public numeros, precum şi monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică.

Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca le recomandă cetăţenilor să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, etc.) şi a celor de valoare şi să evite conflictele cu persoanele aflate sub influenţa băuturilor alcoolice. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.