ClujAzi

Fii informat!

Cluj-Napoca, oraşul campion în România la atragerea de fonduri europene

În urma une evaluări efectuate de Primăria Cluj-Napoca, la vizita reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, edilul Emil Boc a nunţat că oraşul are înregistrat un grad de contractare de peste 115% din fondurile europene alocate, solicitând în acest sens din partea Guvernului o suplimentare cu 8 milioane de euro.emil boc

„Îi mulţumesc doamnei Filote pentru că a venit la Cluj, a venit să vadă ce înseamnă absorbţia fondurilor europene, a venit să asculte vocea noastră şi sperăm ca problemele discutate să poată fi rezolvate în viitor. Am făcut un inventar al proiectelor europene pe care municipiul le are şi stăm bine, avem un grad de contractare de peste 115%. Avem proiecte de peste 82 de milioane de euro, cât era suma alocată. Am subliniat necesitatea suplimentării cu 10% a fondurilor, adică peste 8 milioane de euro, astfel încât şi drumul spre Lomb şi drumul din Făget să poată fi finanţate din fonduri europene, acestea făcând legătura cu Centrul de Industrii Creative şi Centrul de Dezvoltare al Afacerilor”, a declarat Emil Boc.

Guvernul ar urma să distribuie către Cluj-Napoca banii proveniţi din fondurile europene necheltuite pe alte proiecte şi programe din ţară.

„România are diverse trepte mentale de aderare la UE, au fost zone care au aderat mental înainte de 2007 şi zone care sunt puţin în logica de pre-aderare. Clujul este printre campionii aderării la UE, pentru că există multe valori europene care trăiesc zi de zi şi le putem vedea la muncă. Spiritul antreprenorial este foarte puternic aici, energiile regiunii se folosesc constructiv şi nu în alt fel”, a spus Angela Filote.

Foto: facebook.