Expo Transilvania organizează, în acest week-end, ediţiile a-IV-a şi a V-a a evenimentelor „Transilvania Hunting & Fishing”, respectiv „Zoo pet fair”.
Cel mai important târg regional de vânătoare şi pescuit are loc în perioada 16-18 mai 2014, la Cluj-Napoca.
Evenimentul se adresează vânătorilor, pescarilor şi iubitorilor de drumetii şi prezintă: lansete şi mulinete pentru pescuit sportiv şi de agreement, arme de vânătoare, muniţie şi accesorii de vânătoare, îmbrăcăminte specifică, echipamente pentru drumeţii şi camping, arme şi munitie airsoft, bărci, produse din vânat. Pe toata perioada de desfăşurare a expoziţiei, amfitrionii evenimentului, Dan Pavaloiu şi Andrei Pop vor delecta vizitatorii cu prezentări, concursuri, ateliere vânătoreşti şi pescaresti de îndemânare.
Astfel vor avea loc următoarele prezentări: tractarea unei masini cu un bat de somn, prezentare scaun de competitive, rubensiana, mach; concurs de legat cârlige, confecţionat monturi pentru răpitor, feeder; demonstraţie de pescuit la muscă, modalităţi de confecţionare muşte artificiale; atelier şi date tehnice pentru pescuitul la rubensiană, mach şi boloneză, demonstraţii şi trageri airsoft, zid de căţărare şi tiroliană şi multe alte surprize.
Zoo pet Fair va avea loc în aceeaşi perioadă, târgul fiind specializat pe produse, hrană şi accesorii pentru animale domestice şi de companie, peşti, acvaristică, echipamente de echitaţie, grădinarit şi amenajări de grădini, lacuri, iazuri, peisagistică, flori de sezon.
Pe toata perioada targului are loc o expozitie de porumbei, păuni, găini, rate, prepeliţe, iepuri etc.
Evenimentul este completat de o serie de prezentări şi concursuri menite să atragă atenţia vizitatorilor şi să creeze o atmosferă plăcută şi relaxantă: mega parada raselor canine, dog fashion – prezentare de modă canină, dog dancing, câinele şi copilul, cea mai frumoasă „corcitură”.
Duminică, între orele 7-14 are loc cea mai mare Piaţă Agro&Zoo – piaţa de animale domestice şi furaje. Deschiderea oficiala va avea loc vineri, 16 mai 2014, ora 12,00, la centrul expoziţional Expo Transilvania.