Ca în fiecare an, Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită clujenii la Târgul Meşterilor Populari, eveniment ce va avea loc în perioada 23-25 MAI 2014, ORELE 08-20 în Piaţa Avram Iancu din centrul oraşului, unde poate fi apreciată arta tradițională autentică.
Aici vor fi expuse obiecte unice create de artiştii populari: vase de lut şi lemn, costume şi textile populare, ouă încondeiate, instrumente muzicale, icoane pe lemn şi pe sticlă, jucării, turtă dulce etc.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei are o veche tradiţie în organizarea Târgului Creatorilor Populari. Din anul 1986, anual, Târgul Creatorilor populari a oferit atât clujenilor, cât şi turiştilor posibilitatea de a lua contact cu obiectele autentice, originare dintr-un spaţiu arhaic, de a cunoaşte meşteşugurile tradiţionale, aşa cum se practică ele de sute de ani. La aceasta manifestare, cu o îndelungată tradiție, participa peste 80 de meșteri populari din toate zonele reprezentative ale ţării.
La eveniment au confirmat prezenţa: 18 olari din Horezu, Baia Mare, Corund, Obârşia; 12 meşteri lemnari din Băbeni – Vâlcea, Târgu Lăpuş, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Fălticeni – Suceava; 3 creatori de instrumente muzicale tradiţionale din Piteşti – Argeş, Terpeziţa – Dolj, Bistriţa Năsăud; 25 creatori de textile de interior, port popular şi podoabe din Breaza – Prahova, Baia Mare, Bedeciu – Cluj, Bechet – Dolj, Salva – Bistriţa, Cluj-Napoca, Bălţăteşti – Neamţ, Mănăstirea Humorului – Suceava, Sfântul Gheorghe – Covasna, Cojocna – Cluj, Vălenii de Munte – Prahova, Gherla – Cluj, Ciumărna – Sălaj, Oradea, Slătioara – Maramureş; 6 meşteri care împletesc răchita, papura şi pănuşa din Cluj-Napoca, Odorheiul Secuiesc – Harghita, Beziad, Sighişoara – Mureş, Sârbi – Maramureş; 4 artişti ai chişiţei cu ouă încondeiate din Paltinu şi Gemenea – Suceava (Bucovina); 3 creatori de jucării tradiţionale din Deva – Hunedoara, Şaula – Cluj şi Odorheiul Secuiesc – Harghita; 3 iconari din Cluj-Napoca, Zalău – Sălaj şi Piteşti – Argeş; 3 giuvaiergii şi căldărari din Bratei – Sibiu şi Bucureşti; 3 meşteri pielari şi cojocari din Braşov, Sic – Cluj, Sf. Gheorghe – Covasna; 2 producători tradiţionali de turtă dulce din Bascov – Argeş şi Odorheiul Secuiesc – Harghita.