ClujAzi

Fii informat!

Norica Nicolai: PNL nu este un partid de vânzare

Candidatul PNL la europarlamentare, Norica Nicolai, a comentat în această seară, alături de preşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu, rezultatele alegerilor în urma anunţării exit-poll-urilor.

În privinţa lui Mircea Diaconu, care ar fi obţinut 4% în calitate de independent, Norica Nicolai a menţionat că acesta „nu este un eşec al PNL, ci este un eşec al statului de drept. Ca partid considerăm că trebuie să respectăm hotărârile judecătoreşti, ANI a înregistrat o înfrângere, iar chestiunile de incompabilitate nu mai trebuie să fie interpretabile în lege”.

„Aşteptăm o tentativă a PSD de a destărma PNL. Este pentru noi absolut evident că Ponta va ieşi şi va spune că USL trăieşte şi ar vrea să trăiască şi cu liberalii. Probabil va ieşi doar alături de Călin Popescu Tăriceanu şi câţiva, nu şi de liderii liberali. PNL nu este un partid de vânzare. Nu ne dorim să fim anexă a PSD şi nu vom fi niciodată”, a adăugat Norica Nicolai.

Legat de prezenţa la vot, Horea Uioreanu susţine că s-au observat fluctuaţii deosebite între comunele judeţului Cluj, între 70% şi 15%. „Stă în puterea de convingere a organizaţiilor prezenţa la vot şi explicarea importanţei votului la europarlamentare. Felicit localităţile cu peste 50% prezenţă la vot, mult peste prezenţa medie pe ţară şi pe judeţ”.

Norica Nicolai a precizat că alături de Elena Udrea şi „Traian Bpsescu şi compania” niciodată liberalii nu vom fi aliaţi.

„Ce n-a reuşit Adrian Năstase încearcă să reuşească Victor Ponta: partidul-stat”, încheie candidatul PNL.