Activitatea Consiliului Judeţean Cluj a fost deblocată astăzi, după ce consilierii judeţeni au ales un preşedinte interimar, în persoana lui Vakar Istvan (UDMR) care să-l înlocuiască pe liberalul Horea Uioreanu, arestat pentru corupţie.
În total, la şedinţa de azi au luat parte 33 de consilieri judeţeni, iar întrunirea a fost condusă de Vakar Istvan, la propunerea consilierului judeţean Horaţiu Cătărig.
Consilierul Dan Canta s-a declarat revoltat de alianţa PDL-PNL făcută pentru asigurarea unei noi majorităţi politice la Consiliul Judeţean, fiind astfel încheiată povestea USL. „Câştigătorii alegerilor din Cluj au fost în urmă cu 2 ani USL şi văd cum colegii de la PNL datorită unor jocuri politice meschine şi nerespectând votul clujenilor, încearcă alte voturi aiurea. Consider că şedinţa trebuie să fie condusă de un vicepreşedinte USL, Ioan Oleleu. Este împotriva votului dat de clujeni şi orice poziţionare a PNL-ului împotriva acestei decizii este împotriva hotărârilor clujenilor. Iar PNL se pare că doreşte să dispară de pe scena politică (…) Înşelarea electoratului este o chestiune fără precedent. Cer public ca Horea Uioreanu să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, oriunde s-ar afla”, a decarat Canta.
De asemenea, Dan Canta i-a cerut consilierului liberal Ioan Petran să se ridice de la masa şedinţei, în urma bănuielilor de corupţie care planează asupra sa în dosarul Uioreanu, Petran fiind acuzat că şi-ar fi luat un telefon în valoare de 3.000 de lei din şpaga primită de la compania UTI pentru parcarea aeroportului din Cluj-Napoca. „Nu poate un om acuzat de fapte de corupţie să stea la aceeaşi masă cu noi. Ceea ce aţi făcut şi faceţi prin reconstituirea alianţei DA, care se va numi „alianţa corupţiei”, este o pată foarte mare pe municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj. Niciodată judeţul Cluj nu a fost mai afectat de corupţie. Să stăm la masă cu un om acuzat de fapte grave de corupţie nu este permis. Vă rog să vă ridicaţi de la masă şi să părăsiţi sala”, a spus Canta.
Ioan Petran s-a apărat menţionând că nu este bănuit de nimic: „Există doar o bănuială rezonabilă. Între a fi acuzat de ceva şi a exista o bănuială rezonabilă există o diferenţă”.
„De astăzi înainte nu vă mai consider coleg”, a răspuns Canta.
PSD l-a propus pe Ioan Oleleu în funcţia de preşedinte interimar, însă Vakar Istvan a fost numit cu 25 de voturi „pentru”, 3 abţineri şi 5 voturi „împotrivă”.
Consilierii PSD au cerut efectuarea unui audit la toate regiile şi direcţiile CJ, pentru a fi depistate ale posibile nereguli.
„Astăzi am avut un moment în care am putut să deblocăm situaţia din Consiliul Judeţean. O să rugăm preşedintele comisiei de buget-finanţe să ne spună ce proiecte avem în derulare şi ce avem de făcut în sensul unui audit. Bineînţeles că propunerea făcută astăzi de colegii mei mă onorează”, a spus Vakar Istvan.