ClujAzi

Fii informat!

Cluj: Un paznic s-a electrocutat la locul de muncă. A fost dus de urgenţă la Bucureşti

La data de 07 iunie a.c, ora 17.50, la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Cluj-Napoca s-a produs un accident de muncă.Ambulanta, foto- Otilia Muresan

În fapt, un bărbat de 57 ani din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, aflat în timpul programului de lucru în calitate de agent de pază la o societate comercială din localitate, în timp ce patrula pe sectorul de responsabilitate a pătruns în încăperea unde se aflau celulele electrice de alimentare cu curent electric de înaltă tensiune, unde s-a electrocutat.

Persoana electrocutată a fost scoasă din locul producerii accidentului de un coleg de serviciu, care a solicitat sprijin prin apelul de urgență 112.

          La faţa locului au intervenit poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia municipiului Cluj-Napoca, precum şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Cluj care a transportat victima la UPU 1 în vederea acordării îngrijirilor medicale.

În urma investigațiilor medicale efectuate la UPU 1 victima a fost diagnosticată cu arsură termică, gradul 2, 3 și 4. Pacientul a fost traansportat cu elicopterul la București pentru acordare îngrijiri medicale de specialitate.

Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Poliţia municipiului Cluj-Napoca, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi aplicarea măsurilor legale.