Vicepreşedintele PDL, senatorul clujean Alin Tişe consideră că proiectul fuziunii dintre liberali şi democrat-liberali este unul major pentru România, însă care poate fi înţeles.
„Acest lucru nu poate fi înțeles decât de oamenii mari cu idealuri mari. În nici un caz de cei preocupaţi de locurile pe listă, de o culoare sau alta, de o denumire sau alta sau de cine va fi șef si cine nu. Nu sunt preocupaţi de ce oferim românilor, ce proiect de ţară vrem, unde vrem sa ajungem sau cum convingem oare pe cei 70% dintre românii absenţi să participe la vot! România se află aici după 25 de ani de la Revoluție şi pentru că partidele politice au fost conduse şi manipulate în mare parte, de oameni mici fără viziune (…) Cred că generația mea de politicieni trebuie să se trezească. Şi nu pentru că nu are şi ea lichelele ei! Ci pentru ca această ţară, care a fost confiscată de politicieni perverşi, să poată fi recuperată măcar pentru copiii noștri. Cred că acest crez merită orice efort”, spune preşedintele executiv al PDL Cluj.
Declaraţia vicepreşedintelui PDL vine pe fondul tensiunilor create în jurul fuziunii dintre PNL şi PDL, în urma anunţului făcut de preşedintele liberal Klaus Iohannis, în legătură cu denumirea noii formaţiuni.
„M-am săturat de acești politicieni care au confiscat această ţară pentru ei şi interesele lor. M-am săturat să văd cum aceleaşi personaje trag sfori de 25 de ani şi nu se mai satură. M-am săturat de personaje care nu au caracter, nu au valoare dar au găşti, cooperative care le susțin interesele meschine de oameni mărunți. M-am săturat de odioşi care au ajuns în funcții peste noapte la terminarea sau nu a unor facultăţi, oameni care nu au văzut în viața lor un ordin de plată sau o factură şi care nu știu ce înseamnă să ai un angajat la care să-i asiguri salariul. M-am săturat de hoţii de voturi din partide care la fiecare alegeri interne în partide fură voturi, falsifică rezultate, fac aranjamente. M-am saturat de oameni fără meserii sau cu meserii obținute îndoielnic, care fac politică şi care odată ieșiți din politică nu mai sunt nimic, sunt niște rataţi fără viitor. Aceștia sunt lipitorile care se țin scai de câte un politican valoros ca să poată exista. Fără ei aceste lipitori nu există, nu au valoare, nu îi votează nici măcar rudele lor (care îi cunosc cel mai bine!) Aceste personaje sinistre trag partidele în jos, le compromit şi le sufocă. M-am săturat de cei care cred că plătind un jurnalist să îl laude sau să-l discrediteze pe altul, reușesc în politică. Această armă perversă este la îndemâna oricui. M-am saturat de tot ce am văzut in acești 15 ani de politică”, adaugă Alin Tişe.