Uniunea Democrată Maghiară din România nu înțelege de ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la șase ani de închisoare cu suspendare pe Máté András Levente, deputat de Cluj, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților.
„Cu toate că această sentință nu este definitivă, noi o considerăm deosebit de bizară, conștienți de faptul că, în acest caz, a fost luată deja o decizie a autorităților judiciare şi anume neînceperea urmăririi penale. Cunoscând legile, suntem convinși că liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților nu a încălcat nicio normă juridică în vigoare. Avem încredere că deciziile Justiției sunt luate în conformitate cu reglementările juridice și constituționale și în spiritul deciziilor Curții Constituționale cu privire la interpretarea corectă a normelor care reglementează incompatibilitatea, conflictul de interese și statutul demnitarilor publici. Uniunea este solidară cu Máté András Levente, un politician care de mulți ani de zile își duce activitatea în interesul comunității. UDMR așteaptă decizia finală a Înaltei Curți în acest caz. Până atunci, considerăm că acest coleg al nostru beneficiază de prezumția de nevinovăție”, declară liderul formaţiunii, Kelemen Hunor.