Poliţiştii clujeni efectuează cercetări faţă de două persoane pentru delapidarea a peste 30.000 lei, comisă prin intermediul cardurilor de alimentare cu combustibil.
În urma activităţilor de cercetare penală efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţişti din cadrul I.P.J. Cluj – Serviciul de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de două persoane pentru comiterea infracţiunii de delapidare, comisă prin intermediul cardurilor de alimentare cu combustibil.
În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, în perioada septembrie – noiembrie 2013, o femeie de 40 de ani, din comuna Gilău, şi-ar fi însuşit şi folosit, în interes personal, cardurile de alimentare cu combustibil ale unei societăţi comerciale.
Aceasta deţinea calitatea de coordonator şi gestionar în cadrul unui agent economic din Cluj-Napoca, care avea ca obiect principal de activitate transporturile.
Femeia de 40 de ani a fost sprijinită în activitatea infracţională, prin care a produs un prejudiciu de aproximativ 33.000 de lei, de un alt angajat, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În cauză, faţă de femeia de 40 de ani, poliţişti efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunii de „delapidare”, faptă prevăzută de Codul penal, iar faţă de bărbatul de 43 de ani, pentru complicitate la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.