ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe va depune plângeri penale la adresa Corpului de control al „plagiatorului” Ponta dacă abuzurile politice continuă

Începând de ieri, la Consiliul Judeţean Cluj a „aterizat” un control politic dispus de PSD şi premierul „plagiator” Victor Ponta cu ţinta discreditării primarului Emil Boc şi în special a senatorului Alin Tişe, care ar putea încurca în socoteli PSD-ul în cazul declanşării alegerilor anticipate la nivelul Clujului.Alin Tise - azi 1

„Timp de 2 ani nu am avut nicio declaraţie publică legată de Consiliul Judeţean, mai ales din respect faţă de angajaţii din CJ şi faţă de Justiţie, care a declanşat acolo o anchetă, prin DNA. Timp de 2 ani, în timp ce nu s-au ocupat să dezvolte judeţul, au fost preocupaţi să găsească greşeli în mandatul meu, în loc să se ocupe de continuarea proiectelor începute de mine sau să facă unele noi. Oamenii care lucrau în conducerea Consiliului Judeţean au început să atace funcţionarii instituţiei pentru a-şi masca incompetenţa şi impotenţa, probabil pentru că au ajuns în fruntea judeţului fără să-şi dea seama, în 2012. În calitate de fost preşedinte de Consiliu Judeţean şi actual senator, spun atât: ajunge cu analfabeţii din fruntea judeţului, cu discreditarea oamenilor de afaceri oneşti din judeţ, a oamenilor care muncesc onest în CJ! Personajele sinistre care au controlat banii publici ai judeţului sunt nişte lăcuste care fie au discreditat ce s-a făcut acolo, fie s-au ocupat să găsescă ce a greşit Alin Tişe, fie să pună mâna pe bani, pornind de la portari şi până la funcţiile superioare de decizie. Acest control al Corpului de control al premierului este ilegal pentru că nu el nu poate controla activitatea de licitaţii, contractare, adiţionare sau plăţi pe care un Consiliu Judeţean le face, pentru că aceste instituţii nu sunt în subordinea Guvernului, Curtea de Conturi fiind cea care controlează aceste aspecte, iar timp de 5 ani obiectivul Cluj Arena a fost controlat de Curtea de Conturi. Legea spune şi că nu pot două instituţii ale statului să verifice aceleaşi lucruri”, a declarat senatorul Alin Tişe.

„Ordinul” lui Ponta

Şeful Corpului de control al premierului Victor Ponta  a semnat pentru declanşarea unei anchete cu privire la modul de cheltuire a sumelor alocate de către Guvernul Boc, în decembrie 2010 pentru Cluj Arena (deşi sumele alocate pentru Arena Naţională au fost de 7 ori mai mari).

Spre comparaţie, numai din lucrările suplimentare realizate la Arena Naţională (119 milioane de euro) – care nu este dotată cu pistă de atletism şi parcare subterană, spre deosebire de arena clujeană – se puteau construi alte 4 stadioane Cluj Arena, însă Corpul de control al premierului nu consideră că acolo se impune vreun control.

Pe ordinul de control al Guvernului Ponta scrie clar că echipa de „anchetă” vizează verificarea modului de implementare a unei Hotărâri de Guvern din decembrie 2010, bani care au fost consumaţi din anul 2011.  Cu toate acestea, perioada de control trecută pe ordin este „din 1 ianuarie 2010” până în decembrie 2011.

„Din moment de scopul controlului este verificarea utilizării banilor de la nivel central pentru Cluj Arena, care au fost cheltuiţi din anul 2011, de cei ei controlează perioada de dinaintea alocării banilor?”, se întreabă Alin Tişe.

Un alt abuz cuprins în textul ordinului este dreptul Corpului de control de a verifica orice „alte aspecte considerate relevante de către echipa de control” pentru perioada 01.01.2010-31.12.2011.

„Voi sesiza organele competente cu privire la acest abuz fără precedent. Mă simt ca în 2004, când eram nişte tineri în jurul lui Emil Boc, care candida împotriva lui Ioan Rus, care eram controlaţi frecvent şi eram întrebaţi ce am făcut din banii încasaţi din avocatură, tocmai pentru ca să nu mai facem campanie pentru Emil Boc. Acest control abuziv asupra Consiliului Judeţean Cluj este produs din cauza unor delaţionişti ordinari din PSD, care încearcă să mă timoreze, pentru că în cazul în care ar fi alegeri anticipate, aş putea să-i încurc.  Am lucrat la stadion şi am o surpriză pentru ei: ordinele de plată semnate la stadion nu le-am semnnat eu, actul adiţional semnat pentru lucrări suplimentare a fost votat de toţi consilierii judeţeni, iar consilierii judeţeni ai PSD au cerut chiar mai multe lucrări. Cum să-mi explic faptul că pentru Cluj s-a ordonat acest control, în condiţiile în care chiar şi TVA-ul a fost recuperat, avem cel mai ieftin stadion din lume la această categorie de vârf a FIFA şi avem primul stadion din istoria României, cu profit operaţional. Sunt mândru că am realizat aceast obiectiv, care a devenit o carte de vizită a Clujului oriunde mergem în Lume”, a precizat vicepreşedintele PDL.

Preşedintele executiv al PDL Cluj va depune plângere penală la Parchet, la adresa şefului Corpului de control al Guvernului, care a dispus acest control.

Consiliul Judeţean Cluj cere suspendarea controlului, pe motiv de ilegalitate

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan a transmis, azi, 6 august 2014, o adresă către Guvernul României – Corpul de Control al Primului Ministru, prin care solicită dispunerii suspendării acţiunii de control care se desfăşoară la Consiliul Judeţean Cluj, având ca obiective verificarea modului de utilizare a sumelor alocate bugetului propriu al judeţului Cluj din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru finanţarea obiectivului de investiţii „Stadion la standarde internaţionale respectând normele UEFA şi FIFA pe amplasamentul stadionului Ion Moina”.

Totodată, în adresa transmisă Guvernului s-a solicitat comunicarea temeiurilor de drept în baza căruia se desfăşoară acţiunea de control, având în vedere faptul că în Ordinul nr.108/28.07.2014 emis de Şeful Corpului de control al primului-ministru se invocă numai prevederile art. II pct 1 lit g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.2/2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi, pentru modificarea unor acte, cu modificările ulterioare. Astfel, în acest articol sunt enumerate toate entităţile publice a căror activitate poate fi controlată de către Corpul de control al primului-ministru, printre acestea nefiind enumerate şi autorităţile administraţiei publice locale, ci doar instituţiile publice subordonate acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale privind regimul general al autonomiei locale.

“Până la lămurirea tuturor aspectelor, solicităm dispunerea suspendării acţiunii de control, urmând a ne rezerva dreptul de a nu mai comunica documentele şi informaţiile solicitate de către membrii echipei de control, în cazul în care nu se va da curs solicitării transmise” a declarat Mihai Seplecan.

Gânduri de campanie electorală?

Alin Tişe a spus că deşi este considerat de către PSD drept un pericol uriaş în vederea alegerilor anticipate în judeţul Cluj, astăzi nu este interesat de a candida la conducerea Consiliului Judeţean.

„PSD atacă probabil ca urmare a faptului că nu suportă faptul că nu mai sunt la putere în Consiliul Judeţean, probabil pentru că eu i-aş putea încurca în acest eventual control al lor. Ei vor să pună din nou, cât mai rapid, mâna pe banii judeţului. Cum să spui că pista aeroportului este  un jaf public, după ce 2 ani ai stat la conducerea instituţiei? Cum poţi să spui dintr-o dată că eşti fată mare după ai controlat instituţia timp de 2 ani? Din respect faţă de votul clujenilor am considerat că ei trebuie lăsaţi să lucreze, însă altul a crezut că judeţul se conduce ca o fermă de vaci, altul – ca un birt. Au furat un deal şi l-au dus în altă parte, proiectul centrului de deşeuri e blocat, am lăsat hârtiile pentru rezilierea contractului cu Kiat, pentru drumuri – ei au continuat cu aceeaşi firmă, iar drumurile arată azi mai rău decât cum le-am lăsat, proiectul de spital regional de urgenţă l-au blocat deşi le-am lăsat terenul. Nu se poate ca toate firmele din judeţ să fie suspectate de fraudă, să avem doar oameni care vorbesc în şoaptă, de frică să nu fie ascultaţi cu microfoane. Acest judeţ nu trebuie să stea pe loc din cauză că lipsa lor de viziune este evidentă. Tot ce au făcut a fost să discrediteze proiectele Consiliului Judeţean şi pe funcţionari, chiar cu riscul să ducă în moarte clinică proiecte precum Centrul de management integrat a deşeurilor, în valoare de 77 milioane de euro. S-a mai întâmplat ca o instituţie controlată de Consiliul Judeţean să protesteze în faţa Consiliului Judeţean, să te războieşti la nesfârşit cu o conducere a unei instituţii, pe care o girezi administrativ?”, a precizat senatorul Alin Tişe.

Cu toate acestea, Alin Tişe îi asigură pe membrii PSD şi pe premierul Victor Ponta că indiferent de momentul declanşării alegerilor în judeţul Cluj, câştigător va fi o persoană din noua alianţă ACL.

Nereguli de controlat

Vicepreşedintele PDL îi sugerează premierului să controleze în schimb modul în care conducerea Consiliului Judeţean Cluj a încercat să optimizeze Studiul de Fezabilitate al realizării Cluj Arena, după inaugurare, să cuprindă lucrări noi în SF, drept lucrări vechi, ca şi cum vechea conducere a instituţiei ar fi dorit să liciteze respectivele lucrări, dar nu a ştiut cum. „După ce şi-au dat seama ce aberaţie fac, referatul de specialitate a proiectului, semnat, a fost anulat brusc, într-o dimineaţă, pe motiv că era nesemnat. Nu s-a mai găsit persoana care a girat acel proiect”, a adăugat Alin Tişe.

Senatorul mai adaugă la această listă şi presiunile puse asupra funcţionarilor Consiliului Judeţean de către conducerea instituţiei pentru a schimba orientarea pistei şi lungimea pistei aeroportului.