După mai bine de o oră de negicieri purtate în interiorul vestiarelor „Universităţii” Cluj, jucătorii au decis să-şi continue activitatea la club, mai ales în condiţiile în care au primit o parte din salariile restante.
La discuţii a luat parte atât preşedintele de onoare al echipei, Remus Câmpeanu, cât şi directorul societăţii Cluj Arena, Radu Raţiu şi zeci de suporteri ai formaţiei.
Potrivit tehnicianului Marius Popescu, banii livraţi jucătorilor au revenit din încasările rezultate în urma derulării meciurilor anterioare, de pe Cluj Arena.
„Concluzia e una simplă: suntem profesionişti, încercăm să ne facem treaba cât mai bine. S-a reuşit din fericire, din noroc, ca ceea ce s-a realizat din bilete, o parte, să meargă drept avans la băieţi. Au înţeles, au fost solidari şi cu administrativul, sperăm să se rezolve şi cu administrativul şi ne continuăm programul. Avem un meci foarte greu cu Pandurii”, a declarat antrenorul.
Una din fostele mari glorii ale „Universităţii” Cluj, Remus Câmpeanu, a afirmat că speră ca din primăvară să întâlnească o conducere mult mai curată în fruntea echipei. El a adăugat că o asemenea situaţie nu a mai întâlnit în toată cariera sa fotbalistică.