Un spital integrat şi monobloc pentru urgenţă este mai mult decât necesar atât pentru judeţul Cluj cât şi pentru întreaga regiune de nord-vest. În spiritul rezolvării acestei necesităţi încă din timpul administraţiei PDL, s-au întreprins mai multe demersuri, fapt care face ca în acest moment proiectul Spitalului Regional de Urgenţă Cluj să fie cel mai avansat dintre cele 8 la nivel de ţară.
Reamintim, totodată, că la nivelul anului 2010, pentru a urgenta realizarea proiectului s-a verificat şi varianta achiziţionării unei clădiri deja existente şi mutarea spitalului judeţean, respectiv a clădirii CBC situată în cadrul parcului industrial Tetarom I. În această analiză au fost implicaţi factorii de decizie de la Ministerul Sănătăţii, în principal subsecretarul de stat pentru situaţii de urgenţă, domnul Raed Arafat.
Urmare a vizitei în teren, acesta a transmis CJC că imobilul CBC nu este adecvat pentru funcţionarea unui spital de urgenţă neavând nici capacitatea necesară pentru toate secţiile dar nefiind corespunzător nici cu privire la numărul de paturi ori fluxul pacienţilor presupus de un astfel de obiectiv, sau a infrastructurii rutiere.
„Considerăm că necesitatea urgentării construcţiei unui spital de urgenţă trebuie să fie o prioritate şi pentru noua administraţie. Dar nu putem fi de acord cu achiziţia unei clădiri necorespunzătoare. Consecvenţi fiind în respectarea legii şi a transparenţei decizionale, consilierii judeţeni din partea Partidului Democrat Liberal din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, vor vota doar în interesul cetăţeanului şi nu vor intra în jocuri de afaceri private”, se arată într-un comunicat de presă al PDL Cluj.