ClujAzi

Fii informat!

Cod GALBEN de ceaţă la Cluj. La Aeroport momentan nu sunt probleme

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţă o avertizare de Cod GALBEN de ceaţă, averitizare care va fi ridicată la ora 13:00.

Ceaţă intensă va fi semnalată în zonele: drumurilor europene, autostrăzii A3 şi zonele joase din judeţul Cluj, inclusiv municipiile Cluj-Napoca, Dej şi Turda.

În atenţionarea meteo emisă se mai arată că  ceaţa poate determina scăderea vizibilităţii orizontale sub 200 m şi local sub 50 m.

În ciuda acestei avertizări se pare că la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca nu sunt momentan probleme. Astfel cele două zboruri spre Viena de la ora 09,05 sunt pregătite, pasagerii îmbarcându-se în acest moment. Nici cursa care trebuie să ajungă de la Bucureşti la ora 10,15 nu are deocamdată anunţate întârzieri.