Tinerii social-democraţi din Cluj îi cer explicaţii liderului liberal Mihai Seplecan, în baza „Fişierului 000 Contabilitate”, intitulat „CONTRIBUȚII” DIN „CAMPANIE LOCALE 2012”, adică agenda mitei întocmită de consilierul Răzvan Pop pentru Horea Uioreanu, unde Seplecan figurează alături de sumele de 15.750 lei, respectiv 3.000 euro.
Liberalul a precizat ulterior că suma se justifică prin funcţia de director la Hidroserv, funcție pe care, surpriză (!), n-o deținea încă la acea dată.
„Nerușinarea domnului Seplecan îl costă cel puțin un răspuns! Care a fost sursa de venit a bugetarului liberal în perioada la care facem referire (mai 2012), cei aproximativ 30.000 lei fiind o suma deloc neglijabilă (veniturile provenite de la primăriile Țaga, Sânpaul și Sânmărtin pentru asistență juridică precum și cele de la Consiliul Județean fiind în cuantum de aproximativ 2.000 lei/lună – sursă: declarație de avere la sfârșit de mandat 2008-2012. Care a fost rațiunea acelei finanțări ce figurează în agenda consilierului personal al președintelui Horea Uioreanu și prin ce metodă s-au remis acele fonduri. Din prețuire deosebită pentru clujeni, obraznicul bugetar liberal Mihai Seplecan trebuie să răspundă nemijlocit, coerent!”, a declarat Horia Nasra, președintele TSD Cluj-Napoca.
TSD insistă asupra faptului că finanțările cu pricina s-au făcut în perioada campaniei electorale din primăvara anului 2012, interval în care domnul Seplecan nu îndeplinea funcția de director de dezvoltare la HIDROELECTRICA-SERV S.A , așa cum avea să pretindă: „Dacă vă uitaţi în declaraţiile mele de avere, lumea mă judecă că am fost director la Hidroserv, că am câştigat 80 de milioane pe lună. Deci eu cred că pot justifica acea sumă. Vă voi justifica suma dacă voi fi întrebat faţă de cineva, cândva. Am vrut să vă arăt că eu dintr-un salar jumate aş fi putut acoperi această sumă”, afirma Mihai Seplecan pentru un cotidian local la 8 august 2014.
„Neconcordanța ce ne îndreptățește să cugetăm asupra caracterului veridic, în general, al afirmațiilor domnului Seplecan, poate fi probată accesând declarația de avere înregistrată cu nr. 1235/74/09.07.2012 la încheierea mandatului de consilier județean, din care reiese impotența financiară, la acea dată, a cetățeanului în discuție. Găsim nimerit să mai semnalăm o firavă și interesantă coincidență, și anume că, exact în acea perioadă, societatea lui Gabriel Moldovan, consilier local PNL Gilău și apropiat al președintelui interimar de weekend al Consiliului Județean, Mihai Seplecan, izbutea să „agațe” un supercontract cu RAADPP Cluj, prin care regia achiziționa 70 de arbori tuia piramidală, 170 de metri cubi de pământ vegetal, 50 kg de gazon, 507 arbuști buxus, 40 de metri cubi de turbă, 5 bucăți de ienupăr, pavaje, piatră cubică, două bănci, un balansoar, borduri și multe alte ștrengării. Oare liderii PNL susțineau campania electorală cu bani din încrengături PDL?”, se mai arată în comunicatul de presă al TSD.