ClujAzi

Fii informat!

Horea Uioreanu şi-a depus astăzi demisia de la conducerea Consiliului Judeţean Cluj

Horea Uioreanu nu mai este, începând din această dimineaţă, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Liberalul şi-a înregistrat în urmă cu o oră demisia la adresa instituţiei pe care a condus-o timp de doi ani.tiberiu ban

Potrivit apărătorilor săi, Uioreanu doreşte astfel să se pună la dispoziţia Justiţiei şi să nu influenţeze cursul penal prin funcţia pe care o deţine.

Întrebat fiind de ce Uioreanu nu şi-a depus mai devreme demisia, avocatul Tiberiu Ban a menţionat că liderul PNL nu şi-a motivat decizia personală, apărătorilor.

Actul de demisie a fost semnat de către fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj în data de 2 octombrie.

Potrivit legislaţiei în vigoare, în termen de 90 de zile de la vacantarea postului de preşedinte al CJ, vor fi organizate de către prefect alegeri anticipate la nivel judeţean.