Sute de persoane, majoritatea tineri, au mers ieri seara, la Cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca, unde au vizionat filmul Jack în regatul femeilor, cuprins în competiţia din acest an a festivalului Comedy Cluj.
Filmul regizat de Riad Sattouf povesteşte despre viaţa într-o țară unde femeile sunt la putere, în vreme ce bărbații, îmbrăcați în robe din cap până în picioare, au îndatoriri domestice.
Efectul filmului asupra femeilor care l-au vizionat a fost evident: multe râsete şi multe scenarii similare închipuite pe drum spre casă.
Pelicula a fost distinsă la Festivalul Internațional de la Rotterdam cu Premiul MovieZone.