Un soldat canadian a fost ucis de gloanțe miercuri în apropierea Parlamentului din Ottawa, al doilea soldat care și-a pierdut viața în trei zile în Canada în timp ce guvernul a avertizat recent contra amenințării atacurilor teroriste, relatează AFP.
Un atacator a fost împușcat mortal de forțele de ordine imediat după acest atac, a declarat poliția, pentru câteva ore într-o stare de panică în timp ce se temea de prezența altor doi atacatori în incinta aceleiași clădiri federale situate în centrul orașului.
Cu puțin înainte de ora 10.00 (14.00 GMT), unul din cei doi soldați la post în fața monumentului eroilor din apropierea Parlamentului a fost grav rănit de gloanțe și a murit din cauza rănilor, în ciuda masajului cardiac efectuat rapid de serviciile de urgență.
Ministrul muncii Jason Kenney a anunțat de asemenea că o gardă de securitate a Parlamentului a fost rănită de focuri de armă trase în interiorul clădirii victoriene.
Centrul orașului Ottawa a fost complet izolat și invadat de sute de polițiști și trupe de comando puternic înarmate, sprijinite de vehicule blindate ușoare.