Tânărul consilier judeţean Mihai Seplecan a votat în această dimineaţă la secţia amenajată în cadrul şcolii „O. Ghibu” din cartierul Grigorescu. În acelaşi cartier clujean au votat şi alţi doi tineri politicieni, consilierul local Radu Moisin şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horaţiu Cătărig.
„Am votat pentru o Românie normală, o Românie a bunului simţ, o Românie constructivă, o Românie pozitivă, în care noi, tinerii, să putem să rămânem în ţară, să nu fim nevoiţi să plecăm în afara ţării, o Românie a legii şi corectitudinii”, a declarat preşedintele executiv al ACL Cluj, Mihai Seplecan.
Alături de Seplecan a mai votat şi deputatul liberal Adrian Oros.
„Este o zi foarte importantă pentru România, o zi în care românii au de ales între drumul european al României, care s-a realizat până acuma cu mari sacrificii din partea cetăţenilor, sau întoarcerea în trecut, spre Est, o Românie tulbure, care nu aparţine românilor, ci unor grupuri de interese de la nivel înalt. Evident că eu am votat pentru prima variantă, pentru candidatul de care sunt convins că poate continua România pe drumul european şi poate să desăvârşească reformele de care statul are nevoie”, a precizat co-preşedintele ACL Cluj-Napoca, Radu Moisin.
Moisin a mai spus că pe Cluj-Napoca ACL se va clasa pe primul loc, pentru că aici există un mediu puternic universitar şi medical, un centru puternic IT şi business, „unde antreprenorii ştiu foarte bine cum e să câştigi prin muncă, nu să aştepţi de la alţii”.