Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat, miercuri, că tandemul anunţat între premierul Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu pentru cel de-al doilea tur al prezidenţialelor reprezintă „un tandem al recesiunii şi al corupţiei”.
„Ceea ce observ este că domnul Ponta, un premier care a dus economia României în recesiune, a nominalizat un fost premier care a lăsat ţara cu un deficit bugetar de 6% aproximativ, a făcut praf banii de la BCR din privatizare, şi a încărcat schema administraţiei centrale cu aproximativ 150.000 de salariaţi. Premierul Tăriceanu, astăzi preşedinte de Senat, a protejat corupţii din Parlamentul României tergiversând anchetele justiţiei şi cererile ANI. Deci, constatăm că avem un tandem Ponta – Tăriceanu, un tandem al recesiunii şi al corupţiei”, a declarat Predoiu.