ClujAzi

Fii informat!

Paşi înainte în finanţarea Secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase

Urmare a demersurilor comune întreprinse în ultima perioadă de conducerea Consiliului Judeţean Cluj şi cea a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, unitate medicală aflată sub autoritatea forului administrativ judeţean, s-a reuşit ca, începând cu luna noiembrie a.c., Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase să fie inclusă în Programul Naţional de finanţare a secţiilor cu acest profil, urmând să beneficieze de fonduri special alocate de Ministerul Sănătăţii în vederea monitorizării, tratamentului şi sprijinirii pacienţilor aflaţi în stare critică.

Această măsură, extrem de pozitivă, conduce la acoperirea cheltuielilor semnificative realizate pentru tratamentul pacienţilor aflaţi în stare critică, cu funcţiile vitale afectate şi care întrunesc criteriile de eligibilitate prevăzute de norme. Anterior acestei modificări, în lipsa unei finanţări exprese, cheltuielile cu cazurile de terapie intensivă, extrem de consistente şi care depăşeau cu mult decontările de la Casa de Asigurări de Sănătate, erau suportate din bugetul spitalului.

În prezent, în cadrul secţiei de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca sunt trataţi anual un număr de circa 300 de pacienţi proveniţi din Unităţile de Primire a Urgenţelor şi din secţiile clinice ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca precum şi din judeţele limitrofe, aproximativ o treime dintre aceştia urmând să beneficieze de aceste fonduri speciale recent aprobate şi estimate la cca. 1.000.000 de lei anual.