ClujAzi

Fii informat!

Preşedintele CJ Timiş, un consilier judeţean şi 17 primari, audiaţi într-un dosar de corupţie

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin (PSD), suspectat de fapte de corupţie, a fost ridicat de anchetatori de la locuinţa sa, miercuri dimineaţă, având loc percheziţii la sediul CJ, la Direcţia Apelor Banat şi la mai multe primării din judeţ. Titu Bojin, consilierul judeţean Marcel Mihoc, 17 primari, managerul Muzeului Satului Bănăţean, un director de la Administraţia Bazinală a Apelor Banat, directorul regional şi directorul economic al Direcţiei Drumuri şi Poduri Timişoara vor fi audiaţi în dosarul de corupţie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă, că în această cauză se fac cercetări pentru fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie care ar fi fost comise în 2014, scrie Mediafax.

Procurorii fac miercuri 48 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Timiş, Cluj, Braşov, Sibiu, Argeş, Prahova, Arad, Suceava, Galaţi, Iaşi şi Constanţa, dintre care 20 la instituţii publice şi restul la sediile unor societăţi comerciale şi la locuinţele unor persoane suspectate în această cauză, a precizat DNA.