ClujAzi

Fii informat!

MAI: Şeful ISU Constanţa, demis. Cerem premierului Ponta schimbarea prefectului

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a decis demiterea şefului ISU Constanţa, Viorel Jianu, şi propune premierului Victor Ponta să îl schimbe din funcţie pe prefectul judeţului, Radu Volcinschi, urmare a problemelor la intervenţia de după prăbuşirea elicopterului SMURD.

Anunţul privind demiterea lui Jianu şi propunerea privind schimbarea din funcţie a lui Volcinschi a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, marţi, într-o conferinţă de presă despre accidentul în urma căruia şi-au pierdut viaţa toate cele patru persoane aflate în elicopterul SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol.