Se întâmplă în România: agenții Fiscului fac exces de zel și vor să scoată bani și din piatră seacă. Ultima aberație a sistemului: ANAF a trimis mii de somații de plată pe numele unor minori, lucru interzis de lege, scrie Realitatea.net.
Zeci de persoane s-au prezentat marţi, 6 ianuarie 2015, la sediul Administraţiei Finanţelor Publice Alba pentru a solicita explicaţii în legătură cu somaţii de plată primite acasă pe numele unor copii minori, potrivit Adevarul.ro.
Finanţele solicită plata sumei de 468 de lei, care ar reprezenta contribuţii de asigurări de sănătate aferente anului 2012, care nu ar fi fost achitate.
Și argeșenii au primit asemenea notificări pe care sunt obligați să le achite, în caz contrar aplicându-se dobânzi și penalități iar apoi se poate trece inclusiv la executare silită.
Reprezenenții ANAF dau vina pe o eroare la un program informatic și ”speră” ca situația să poată fi rezolvată la nivel regional.