Consiliul Judeţean Cluj anunţă transmiterea pentru validare, către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), a documentaţiei de atribuire a contractului care vizează proiectarea şi execuţia restului de lucrări la obiectivul de modernizare a infrastructurii de acces în zona turistică Răchiţele – Prislop – Ic Ponor. Administraţia clujeană începe să respire din nou, mai ales că presiunea sancţiunilor care planau asupra proiectului finanţat din bani europeni era uriaşă.
Pentru continuarea lucrărilor este anunţată o competiţie accerbă între firme, mai ales că partea mai grea de lucrări a fost deja executată, mai fiind necesare în viitor doar lucrări mecanizate.
Potrivit directorului Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat Cluj, Mircea Avram, contractul urmează a fi executat în două etape (refacerea lucrărilor vechi, degradate, precum şi demararea de noi lucrări) care vor implica execuţia de drumuri, a lucrărilor de scurgere a apelor şi consolidări cu anrocamente, lucrări de consolidare cu gabioane, lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin, lucrări de execuţie şi de reparaţie a podeţelor, lucrări de amenajare a terenului şi lucrări de semnalizare, confecţionarea şi montarea de plăci de informare şi publicitate etc. Totodată, asistenţa tehnică va fi realizată de un proiectant.
“Mă bucură faptul că, la foarte scurt timp după reluarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene prin turnarea de covor asfaltic, am reuşit să facem paşi concreţi în vederea deblocării acestui proiect cu finanţare europeană care vizează reabilitarea unui drum de o importanţă deosebită. Finalizarea acestuia va contribui semnificativ la punerea în valoare a unui întreg areal insuficient exploatat în prezent din punct de vedere turistic, asigurând astfel o mai intensă dezvoltare economică locală şi generând un plus de bunăstare în numeroase comunităţi” a afirmat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan.
Valoarea totală estimată a contractului de achiziţie publică, pe ambele etape, este de 18.211.662 lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată atât din bugetul judeţului Cluj, pentru cheltuielile neeligibile aferente primei etape, cât şi din fonduri nerambursabile (Fondul European de Dezvoltare Regională/POR) pentru execuţia lucrărilor din etapa a doua. Durata de implementare a contractului este de şase luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
“Faptul că am ajuns în această etapă are semnificaţia unui mare pas înainte în procesul de deblocare a unui proiect de infrastructură extrem de important pentru judeţul nostru, proiect care a stagnat o bună perioadă de timp. Împreună cu domnul director Avram de la RAADPP Cluj am reuşit să punem la punct, în regim de maximă urgenţă, un proiect de executare a restului de lucrări la drumul turistic Răchiţele-Ic Ponor, astfel încât să reuşim finalizarea obiectivului în termen de maxim şase luni de la semnarea contractului, astfel încât să nu existe riscul de a pierde finanţarea de la UE. Lucrările sunt structurate pe două etape, în prima dintre acestea vom aduce lucrările de infrastructură la starea lor iniţială, aşa cum au fost abandonate în trimestrul III al anului 2012, urmând ca, în cea de-a doua etapă, să realizăm efectiv lucrările rămase de executat până la finalizarea integrală a obiectivului”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Horaţiu Cătărig.
Potrivit directorului RAADPP Cluj, Mircea Avram, la deblocarea proiectului au lucrat specialişti ai Regiei, urmărindu-se întocmirea unui Caiet de Sarcini într-o formă cât mai clară (cu accent pe Cifra de Afaceri şi lucrări similare în ultimii 3 ani) contiuarea lucrărilor şi finalizarea proiectului de infrastructură în 6 luni de la semnarea contractului.
“Vom monitoriza tot ce se va lucra, exact cum am procedat la construirea stadionului Cluj Arena. E un obiectiv esenţial pentru noi, la fel cum este şi continuarea asfaltărilor din judeţ. Faptul că am ajuns în acest stadiu, după multă muncă, ne dă speranţă că lucrarea va fi finalizată în acest an, iar din acest punct de vedere mă simt confortabil – pentru că mi-am pus mandatul pe masă pentru continuarea proiectului Răchiţele – Ic Ponor – şi mai mult, anunţăm turnarea a peste 120-130 kilometri de covor asfaltic în judeţ. Dorim să intervenim pe acele drumuri lăsate de Kiar, dar nu numai. Mă bucur că în toate aceste demersuri am sprijinul preşedintelui CJ, Vakar Istvan şi a vicepreşedintelui Horaţiu Cătărig”, adaugă Mircea Avram.
În acest moment, contractul de reabilitare a drumului Răchiţele – Prislop – Ic Ponor, pe o lungime totală de 20,5 km, este finalizat în proporţie de cca. 70%. Valoarea totală a proiectului este de 59.678.410,51 lei, acesta vizând, în principal, îmbunătăţirea traficului rutier pe drumurile judeţene DJ 108C şi DJ763, conectarea zonei la circuitul turistic naţional şi, respectiv, valorificarea potenţialului turistic extrem de ridicat al zonei.