Sute de clujeni s-au adunat în această dimineaţă în faţa monumentului închinat domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Cluj-Napoca, cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la înfiinţarea statului român modern prin unirea principalelor Moldova şi Ţara Românească.
Aici a fost săvârşită o slujbă religioasă de către ÎPS Mitropolit Andrei, au fost rostite discursuri şi s-au depus coroane de flori, iar la finalul manifestării au defilat militarii români alături de jandarmi şi elevii Şcolii de Poliţie “Septimiu Mureşan”, după care s-a încins Hora Unirii, denumită de Mihai Eminescu drept “cea mai mară horă a neamului românesc”.
Prefectul Gheorghe Vuşcan a adus omagiu acelor spirite ale moldovenilor şi muntenilor care au trecut peste jocurile de culise şi au fost conştiente de importanţa unităţii naţionale pentru viitor.
“Sf. Pavel le scria efesenilor un lucru: străduiţi-vă să păstraţi unitatea Duhului în legătura Păcii. Interpretând acest îndemn din punct de vedere naţional ne dăm seama cât de important e “străduiţi-vă să păstraţi unitatea”. Ne aducem aminte cu nostalgie din anii copilăriei, când ni se relata cum cei simpli, dar iubitori de ţară, cinsteau marele act de la 24 ianuarie 1859, în speţă Moş Ion Roată, pe care îl savuram autnci când ne era prezentat şi îl vedeam cum se bucura de unirea celor două principate. Acest simţ al dragstei faţă de ţară şi faţă de neam trebuie să-l cultivăm şi noi. La mulţi ani!”, a spus ÎPS Mitropolit Andrei, al Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
La eveniment au mai participat senatorii Alin Tişe şi Alexandru Cordoş, deputaţii Aurelia Cristea şi Adrian Gurzău, europarlamentarul Daniel Buda, primarul Emil Boc, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, vicepreşedinţii Horaţiu Cătărig şi Ioan Oleleu, consilierii judeţeni Ioan Petran, Axente Husar, Marinel Andro, Rareş Rusu şi Valentin Cuibus, consilierii locali Ligia Mihaiu, Radu Moisin, Tomoş Constantin, Dan Morar, Flavius Milăşan, Ovidiu Chifor, PS Florentin Crihălmeanu, conducerea Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj, col. Florinel Budişan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Tudor Grindean, directorul RAADPP Cluj, Mircea Avram, reprezentanţi ai SRI, ai partidelor politice, ai asociaţiilor de revoluţionari, cadre militare în rezervă şi retragere ale MApN şi MAI, refugiaţi ş.a.m.d.