ClujAzi

Fii informat!

Victor Ciorbea: Avocatul Poporului nu se implică pe ordonanţe cu iz electoral. Se impune demisia?

„Ne asumăm cele menţionate în raport, cu observaţia că, aşa cum am informat opinia publică şi pe reprezentanţii Comisiei la întâlnirea pe care am avut-o în cursul anului trecut, la nivelul instituţiei Avocatului Poporului exista practica de a nu ne implica în controlul de constituţionalitate a Legilor sau Ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului care au un pronunţat caracter politic sau electoral. Faţă de cele prezentate în raportul Comisiei Europene vom acţiona în consecinţă”, a declarat Victor Ciorbea, citat de Mediafax, după publicarea raportului MCV pe Justiţie.

Deşi în raport se arată că Victor Ciorbea ar fi trebuit să intervină, cel puţin în urma solicitărilor exprese primite, în cazul OUG privind migraţia aleşilor locali, precizându-se că această chestiune ar fi putut fi clarificată mai repede.

De asemenea, în raport este consemnat drept un element negativ faptul că Victor Ciorbea a fost nummit în funcţie doar cu susţinerea PSD.

Senatorul clujean Alin Tişe a cerut Comisiei juridice a Senatului să înceapă demersurile necesare în vederea destituirii lui Victor Ciorbea, mai ales după ce în calitate de Avocat al Poporului nu a atacat nicio ordonanţă a Guvernului Ponta dată în ultimii 2 ani şi declarată neconstituţională de către CCR deşi el a primit solicitări în această direcţie inclusiv din partea jurnaliştilor şi a societăţii civile.