Adriean Videanu, Dorin şi Alin Cocoş, Alina Bica şi fostul ei consilier Florentin Mihăilescu au fost arestaţi, sâmbătă, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia a fost luată în dosarul disjuns din cel al despăgubirii ilegale de la ANRP al Alinei Bica şi nu este definitivă, putând fi contestată la aceeaşi instanţă.
Adriean Videanu a fost adus, sâmbătă dimineaţă, în arestul Poliţiei Capitalei de către poliţişti, care l-au ridicat de la locuinţa sa din judeţul Ilfov, după ce instanţa supremă a emis pe numele lui mandatul de arestare peventivă pentru 30 de zile.
Alin Cocoş a fost dus de poliţişti în arest, iar Florentin Mihăilescu s-a predat la arestul Poliţiei Capitalei.