ClujAzi

Fii informat!

Viclenia lui Dragnea. A mutat toată finanţarea pentru localităţi la cheremul său

Prin Hotărârea de Guvern numărul 15 din 2015 s-a instituit un algoritm pentru acest an, prin care se alocă bani către localităţile din România. Deşi este promovată drept cea mai transparentă metodă de repartizare a banilor, prin eliminarea verigii intermediare – Consiliul Judeţean, tot ce se face prin această hotătâre este să fie mutată toată finanţarea pentru dezvoltarea localităţilor la vârful pixului ministrului Liviu Dragnea, pe modelul dublei descentralizări centralizatoare. Alin Tise Clujazi

Se ia o formulă transparentă după care să se facă finanţarea localităţilor, foarte bine. Însă la prima alocare după această formulă comunele care au grad de încasare mare din impozite şi taxe au de pierdut mai mult la buget, iar cele sărace pierd mai puţin, însă în sărăcia lor această pierdere înseamnă mult. Apoi, pentru dezvoltarea tuturor localităţilor din ţară se instituie o serie de criterii în funcţie de care să se acorde bani, atenţie, tot de la Centru, prin încărcarea unui Program Naţional de Dezvoltare Locală, condus de Liviu Dragnea. Însă viclenia guvernanţilor stă în faptul că au instituit atâtea criterii (inclusiv lungimea drumului, numărul de locuitori, suprafaţă în intravilan etc.) încât oricare dintre localităţi se încadrează la cel puţin unul din criteriile care permit finanţarea lor. Asta înseamnă că ministrul Liviu Dragnea poate decide din pixul său să dea câţi bani doreşte la oricare comună doreşte, în condiţiile în care numai anul trecut el a alocat primăriilor PSD peste 500 milioane de euro, în trei luni de campanie electorală.

„Criteriile după care se alocă bani sunt cea mai mare calamitate de după 1990. Este o tâlhărie la adresa primăriilor, iar acum înţeleg viclenia lui Dragnea. S-a lăudat cu o revoluţie în alocările de bani, însă dacă este să analizăm situaţia alocărilor numai la nivelul judeţului Cluj, administraţii cu 500.000 de locuitori, adică peste 17 mari localităţi, inclusiv municipiul Cluj-Napoca sunt afectate în mod negativ, cu pierderi la bugete între 37-50% faţă de anul trecut. Oltul şi Teleormanul sunt judeţele cele mai avantajate, pentru că la Olt este ministrul Finanţelor, iar la Teleorman este Dragnea. Ideea de a aloca bani printr-o formulă este binevenită, însă ei au făcut atâtea scenarii, încât banii sunt o reflecţie precisă a rezultatelor la prezidenţiale. Comunele mari au pierdut mult, comunele mici au pierdut mai puţin, dar s-au adâncit în sărăcia lor. Pentru dezvoltare Guvernul a instituit PNDL, prin care s-au alocat 1 miliard de lei anul trecut. Banii nu se mai dau direct de la judeţe, ci din pixul lui Dragnea, care a impus criterii precum lungimea drumurilor judeţene, suprafaţa intavilanului şi extravilanului, sunt atât de munte criterii încât te poţi încadra oriunde, cel puţin un criteriu poţi să-l îndeplineşti.
Dragnea poate orice finanţare să o încadreze unde doreşte”, a declarat, joi, senatorul clujean Alin Tişe.

Vicepreşedintele PNL a analizat situaţia comunelor din judeţul Cluj, unde Victor Ponta a înregistrat o înfrângere dură la prezidenaţiale: Tureniul a pierdut la TVA 138.000 de lei şi alţi 968.000 de lei la impozit, Ceanu Mare a pierdut 271.000 de lei la TVA şi 531.000 lei la impozit, Căpuşu Mare – 286.000 lei la TVA, 1 milion de lei la impozit, Aghireşu a pierdut 281.000 lei la TVA, respectiv 850.000 lei la impozit.

„Tot ce înseamnă proiecte locale finanţate până acum de Consiliile Judeţene din cotele defalcate, acum sunt la pixul lui Dragnea. Cerem stabilirea unui criteriu unitar, cu scoaterea culorii politice. Ne tot gândim la descentralizare, însă parte a descentralizării în viziunea Guvernului Ponta este să duci toată finanţarea înapoi la minister. Am fost induşi în eroare, în spatele acestei reforme e o viclenie fără margini. Am trimis către Guvern o cerere din partea primarilor care reprezintă cel puţin 450.000 de locuitori din judeţul Cluj, cerând vicepremierului Dragnea să emită o ordonanţă prin care să regândească aceste criterii şi să nu se permită ca vreo comună să piardă bani faţă de alocările din anii trecuţi. De asemenea, trebuie regântite criteriile de alocare, poate în sistem cumulativ”, a adăugat senatorul Alin Tişe.