ClujAzi

Fii informat!

Alin Tişe: Centralismul, politizarea şi nepăsarea falimentează administraţiile locale

Senatorul clujean Alin Tişe a susţinut, miercuri, în plenul Senatului României, o declaraţie prin care trage un semnal de alarmă asupra deciziei Guvernului Ponta de a modifica modul de finanţare al unităţilor administrativ-teritoriale din ţară.Alin Tise clujazi 1

Potrivit lui Alin Tişe deşi ideea de a asigura un buget „minim garantat” autorităţilor publice locale este una bine-venită, modul în care aceasta a fost aplicată este unul dezastruos. Astfel, multe unităţi administrativ teritoriale primesc anul acesta alocări financiare net inferioare faţă de cele de anul trecut dar şi faţă de previziunile şi estimările bugetare calculate în baza bugetelor anilor anteriori sau chiar deloc.

De asemenea, modul centralizat şi politizat în care se alocă banii de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală conduce la inechităţi şi decalaje. Toate acestea au drept cauză centralizarea alocărilor financiare, politizarea criteriilor, lipsa de transparenţă.

„Un asemenea calcul meschin va conduce în mod automat şi evident la falimentarea autorităţilor publice locale dar şi la scăderea investiţiilor publice, la stoparea lucrărilor deja începute în proiecte vizând drumuri publice, aducţiuni de apă, canalizare, şcoli, spitale aflate în subordinea autorităţilor locale etc. Nu reprezintă nimic altceva decât o condamnare la subdezvoltare a multor comunităţi locale. Mai mult, autorităţile locale nu mai au bugete să asigure cofinanţarea unor proiecte europene sau demararea altora. Lucrurile sunt cu atât mai grave şi de condamnat cu cât, analizând sumele alocate de guvern şi modul de alocare constatăm că guvernul Ponta este doar guvernul votanţilor PSD, pedepsindu-i pe cei care nu l-au votat în decembrie 2014.

Premierul Ponta şi vicepremierul Dragnea tratează comunităţile locale ca pe nişte cerşetori, anulând totodată principiul constituţional şi legal al autonomiei locale. Este imposibil să faci administraţie publică, să administrezi comunitatea, să îi oferi serviciile de care are nevoie atunci când eşti lăsat intenţionat fără resurse, anulând practic dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a soluţiona şi de a gestiona problemele comunităţii”, a precizat Alin Tişe, vicepreşedintele PNL.