ClujAzi

Fii informat!

Clujul are primul masterplan pe drumuri judeţene din istorie. Toate drumurile vor fi asfaltate până în 2020

Începând de astăzi, judeţul Cluj are un masterplan pentru dezvoltarea reţelei de drumuri judeţene. Potrivit proiectului prezentat de directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat, Mircea Avra, în şedinţa de Consiliu Judeţean desfăşurată joi, Clujul ar urma să aibă toate drumurile asfaltate până în anul 2020.Mircea Avram RAADPP 3

Planul de gestiune a reţelei de drumuri prevede o prioritizare a asfaltării în funcţie de populaţia fiecărei comune, de locurile pe care le leagă, de drumurile naţionale pe care le conectează, astfel încât toate localităţile să beneficieze de drumuri noi, fără plombele care trebuei să fie înlocuite tot la 6 luni.

„Am realizat acest masterplan astfel încât indiferent cine vine la conducerea Consiliului Judeţean sau la conducerea RAADPP să se ţină de acest plan. De aceea căutăm şi consensul tuturor forţelor politice din acest for”, a precizat Mircea Avram.

Proiectul cuprinde şi o reţea de drumuri de 178 kilometri, realizată din fonduri europene pe pilonul TEN-T, în colaborare cu judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Alba, precum şi drumul turistic Ic-Ponor (20 km).

Suma totală necesară pentru realizarea investiţiei se ridică la 300 milioane de lei, calculul fiind realizat raportat la bugetul pe anul trecut dedicat drumurilor judeţene. Dacă la buget va contribui şi Guvernul, proiectul poate fi complet înainte de anul 2020.

Mai mulţi primari ai PSD din Cluj s-au prezentat în premieră la şedinţa de astăzi, scandalizaţi pe faptul că încă nu le-au fost asfaltate drumurile în localitate şi că nu mai pot aştepta. Vicepreşedintele CJ, Horaţiu Cătărig le-a adus aminte că şi în urmă cu 2 ani, când PSD se afla la conducerea Consiliului Judeţean şi aveau un director la RAADPP, pe Ioan Bota, puteau să ceară acest lucru, însă atunci au tăcut.

Potrivit lui Mircea Avram, ideea centrală a masterplanului este folosirea de covoare asfaltice în locul plombărilor, care să aibă garanţii de până la 5 ani. „În ultimii 11 ani s-a plombat de se puteau realiza 230 km de asfalt”.