Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. ”Am venit cu mandat, am primit citaţie”, a spus Sebastian Ghiţă, care a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 11.50.
Răspunzând unei întrebări, Ghiţă a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului, scrie Mediafax.
Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.
UPDATE: Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de sprijinirea unui grup infracţional organizat, anunţă DNA.