Efective de jandarmidin cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine publică la evenimentul sportiv Gala Internaţională de Box Profesionist, care se va desfăşura sâmbătă, 21 februarie a.c. la Sala Polivalentă din municipiul Cluj-Napoca, începând cu ora 21.00.
Jandarmii vor fi prezenţi în zona arenei sportive, atât înainte de începerea galei cât şi pe timpul şi după încheierea acesteia.
Pe timpul desfăşurării galei se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive;
Conform prevederilor Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, persoanele fizice nu au dreptul să deţină, să utilizeze, să transporte, să depoziteze, să experimenteze ori să mânuiască explozivi de uz civil sau articole pirotehnice daca nu fac dovada calităţii de artificier, respectiv de pirotehnician autorizat şi nu reprezintă o persoană juridică autorizată şi înregistrată conform prevederilor legale.
Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, actualizată, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.
Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, conform legislaţiei în vigoare.