Procurorii DNA fac percheziţii, luni, la două firme din Voluntari, judeţul Ilfov, dintre care una aparţine fratelui deputatului Sebastian Ghiţă, într-un dosar privind o licitaţie a Ministerului Educaţiei din 2013, pentru un proiect cu fonduri europene, în valoare de 33 de milioane de euro, potrivit unor surse judiciare.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurori din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție, comise în anul 2013, în legătură cu licitaţia organizată de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului pentru proiectul „Internet în şcoala ta”, finanţat integral din fonduri europene, scrie Evz.