ClujAzi

Fii informat!

Investiții majore, de peste 250 milioane de euro, pregătite în alimentarea cu apă și canalizarea județelor Cluj și Sălaj

Luni, 9 Martie 2015 la sediul Companiei de Apă Someș SA va fi semnat contractul de ”Asistență tehnică pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj în perioada 2014-2020” între Compania de Apă și asocierea de firme de consultanță câștigătoare ale licitatiei internaționale organizate în acest scop.Apa - foto, Otilia Muresan

Contractul de Asistență tehnică – în valoare de 12,9 milioane lei și cu o durată de 73 de luni – este finanțat în mare parte prin sume nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională, co-finanțarea fiind asigurată din Bugetul de Stat și din bugetul Consiliului Județean Cluj și Consiliului Județean Sălaj.

Asistenta Tehnică va avea rolul principal de a întocmi cererea de finanțare prin care Compania de Apă Someș va solicita Uniunii Europene fonduri – în mare parte nerambursabile – pentru un al cincilea proiect major de investiții de modernizare și extindere a infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare-epurare în aria deservită în județele Cluj și Salaj.

Pentru lucrările prevăzute în această nouă etapă de investiții, Compania de Apă Someș și autoritățile publice din aria deservită, în principal Consiliul Județean Cluj în calitate de acționar majoritar, intentionează să atraga de la Uniunea Europeană o valoare propusă de 250 milioane Euro.