ClujAzi

Fii informat!

Vezi cum vor arăta intrările în Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca a desemnat câştigătorul concursului organizat pentru „Intrările oraşului-sistem de comunicare integrat în Cluj-Napoca”. Prin concurs s-a urmărit identificarea unei soluţii care să trateze comunicarea integrată la nivelul oraşului pe mai multe paliere: intrarea în oraş, comunicare instituţională şi comunicarea/informarea cetăţenilor, astfel încât să se comunice în mod unitar în mai multe registre atât cu cetăţenii clujeni, cât şi cu cei care tranzitează/vizitează oraşul.intrare oras

În ceea ce priveşte intrările în municipiu, este vorba despre: intrarea/ieşirea dinspre Turda, Floreşti, Chinteni, Baciu, Someşeni, respectiv Apahida.

Contractul de proiectare a fost câştigat de Biroul individual de arhitectură Alexandru Fleşeriu Nicolae, la valoarea de 72.296,40 lei (faţă de 120.000 de lei, cât reprezenta valoarea estimată a procedurii); din echipa arhitectului Fleşeriu mai fac parte arhitectul Peter Eszter şi inginerul Doru Călin Crişan.

Au fost depuse în total 15 proiecte, iar juriul a stabilit următorul clasament:

Locul I şi premiul I – Biroul individual de arhitectură Alexandru Fleşeriu Nicolae – 1455,84 puncte;
Locul II şi premiul II – SC Made By SRL – 1217,72 puncte;
Locul III şi premiul III – SC Schmidt Arhitectura SRL – 1195 puncte;
Locul IV – Mihaela Meslec – Huenerwadel Partnership – 983,16 puncte;
Locul V – SC Arhitect Magda SRL – 926 puncte.

Juriul concursului a fost alcătuit din: Ioan Sbârciu, Radu Solovăstru, Ligia Subţirică, Ioana Mihaela Agachi, Szabolcs Guttman, Romulus Zamfir, Tudor Giurgiu şi Florin Moroşanu. Proiectul câştigător a fost apreciat de juriu ca fiind coerent şi creativ, reprezentativ pentru oraş, cu un design care se evidenţiază, funcţional, durabil, uşor de întreţinut şi cu un raport cost-eficienţă în concordanţă cu dimensiunea şi materialele propuse.