”Anul 1848 marchează în istoria maghiarilor momentul speranței, momentul marilor provocări și a unei șanse pe măsură, iar anul 1849 este acel moment din același secol XIX, care reprezintă eșecul, înfrângerea.
Dar ne aflăm încă la începuturi, în 1848, anul izbucnirii Revoluției pașoptiste maghiare, a luptei pentru libertate, moment ce semnifică, totodată, o piatră de temelie în istoria maghiarimii, și anume: unul dintre cele mai importante momente, dacă nu chiar momentul cel mai de seamă al formării noastre ca națiune în accepțiune modernă.
Au trecut 167 ani de când, an de an, sărbătorim acest moment și am procedat, astfel, chiar și în perioadele cele mai potrivnice, în anii celor mai severe interdicții, atunci când sărbătoream doar în suflet. Odată cu nașterea libertății, am dobândit șansa de a ieși în spațiile publice din Transilvania, pentru a-i comemora pe eroii revoluției, pentru a ne aminti de libertate, de acest moment cu totul special în istoria noastră.
După 167 ani, acea revoluție este la fel de vie în memoria, viața, sufletul și conștiința fiecărui maghiar, dăinuie în conștiința noastră colectivă, în memoria națiunii fiindcă, în pofida înfrângerii ei, această revoluție a adus schimbări prețioase în privința libertăților fundamentale, al stimei noastre de sine ca națiune, al raportului nostru cu lumea. Totodată, a adus schimbări profunde și în structura societății, a slujit în aceste aproape două secole drept un arsenal spiritual, sufletesc pentru toți maghiarii iubitori de libertate.
Trebuie să ne formulăm întrebarea – și trebuie să ne-o adresăm și nouă înșine – care poate fi explicația faptului că un eveniment petrecut cu 167 de ani în urmă, amintirea revoluției pentru libertate, continuă să fie într-atât de vie în memoria noastră? Cum se poate explica faptul că, în aceste zile, atât în Transilvania, cât și în comunitățile din Ungaria și Bazinul Carpatic, se adună sute, mii sau chiar sute de mii de oameni în jurul statuilor, în locurile comemorative, în piețele orașelor pentru a cinsti memoria eroilor, soldaților sau a oamenilor simpli ai Revoluției din 1848?
Explicația poate fi extrem de simplă și trebuie să o căutăm în noțiunea, ideea de libertate. În libertatea de care are nevoie orice om, orice comunitate sau națiune pentru a-și putea trăi viața în deplinătatea ei, și care nouă, tuturor, ne va fi necesară atâta timp cât lumea va dăinui.
Petőfi și camarazii lui și-au revendicat și au obținut înainte de toate libertatea de exprimare, eradicarea cenzurii, fiindcă știau ceea ce trebuie să ne amintim și noi astăzi: restricționarea dreptului la exprimarea liberă este primul pas spre un regim autoritar.
Cele trei noțiuni-cheie în 1848-49 au fost: libertate, egalitate, fraternitate. Iar cea mai importantă învățătură a revoluției, printre altele, a fost faptul că asupritorii nu au oferit de la sine nici libertatea, nici egalitatea, nici fraternitatea. Nu vroiau să le împartă cu nimeni, de parcă ar fi fost vorba de provizii care pot fi epuizate dacă sunt împărțite cu semenii. Cu toate că și ei știau ceea ce știm și noi astăzi: libertatea devine deplină atunci când o împarți cu celălalt.
Libertatea devine mai multă doar atunci când nu o păstrăm doar pentru noi, dacă ea este o libertate împărtășită, iar această regulă este valabilă și în privința egalității și fraternității.
Doamnelor și domnilor!
Viitorul unei națiuni, a unui popor depinde de o sumedenie de aspecte. Depinde de anumite lucruri care pot fi create, pot fi fabricate cu ajutorul tehnologiei, pot fi produse în uzine, fabrici sau prin munca pământului.
Însă, există și alte valențe, valori importante în privința viitorului națiunii, cele care nu pot fi create sau fabricate cu ajutorul tehnologiei, nu pot fi produse în uzine, fabrici sau muncind pământul, deoarece ele există doar în sufletul, în inima noastră, prin forța voinței noastre.
Este vorba tocmai de acele valori care în 1848-49 i-au îndemnat pe maghiari să se alăture revoluției: libertatea, egalitatea și fraternitatea. Sunt valorile care au necesitat și sacrificiu de vieți omenești și care nu au încetat să existe de-a lungul secolelor. Sunt valorile pe care le-au avut în față atât revoluționarii din 1848, cât și cei din 1956, și care au existat în mintea oamenilor și în timpul primului și celui de-al doilea război mondial, dar și în momentul prăbușirii regimului comunist. Și sunt convins că aceste valori le avem și noi, astăzi, în gândurile noastre.
Nimic nou pe frontul de est, am putea spune. În acest colț estic al Bazinului Carpatic și astăzi purtăm o luptă zilnică pentru libertate, egalitate și fraternitate. Fiindcă unii chiar și astăzi, cu 25 de ani după colapsul regimului comunist, încearcă să ne interzică sărbătorile în spațiile publice, încearcă să împiedice prin interdicții organizarea comemorărilor, ne interzic să ieșim în stradă pentru a celebra momentele importante pentru comunitatea noastră.
Pe aceștia i-am putea considera urmașii demni ai strategilor țariști și imperialiști fiindcă, după 25 de ani de la prăbușirea comunismului, au interesul de a ne priva de folosirea limbii noastre materne, de a subjuga steagul, imnul și simbolurile comunității noastre, vor să ne priveze de școlile noastre, de cultura noastră și de tot ce este mai important în viața unui om, a unei comunități, a unei națiuni: fundamentul identității naționale.
De parcă am trăi încă în secolul al XIX-lea, ei luptă împotriva comunității noastre și consideră, într-un mod pe deplin eronat, că dacă ne vor învinge, se va instaura Canaanul.
Este adevărat, doamnelor și domnilor, astăzi nu mai luptăm cu ajutorul tunurilor lui Gábor Áron, nu mai luptăm cu săbii și lănci. Însă ceea ce persistă astăzi în sufletele, în inimile, în voința noastră este la fel de puternică, asemănătoare simțămintelor revoluționarilor din secolele XIX și XX. Avem, totodată, speranța și năzuința lor că aici, pe pământul nostru natal putem trăi ca maghiari, putem viețui ca și comunitate.
Libertatea pe care ne-o dorim nu vrem s-o luăm de la alții, fiindcă dacă noi suntem liberi, la fel de liberi sunt și cei de lângă noi. Vrem să fim egali, dar nu mai puțin egali.
În spiritul fraternității, dar și al conviețuirii, avem obligația să fim cu luare aminte la sensibilitatea și istoria celuilalt. Însă, ne așteptăm ca și cel care trăiește alături de noi să poarte același respect față de istoria noastră. Respect în schimbul respectului – aceasta este așteptarea noastră, este revoluția noastră din secolul al XXI-lea.
Iar atunci când ne adunăm într-un loc de o astfel de însemnătate, nu ne manifestăm doar respectul față de trecut, ci dorim să ne exprimăm și intenția noastră de a trăi în aceste locuri, pe aceste meleaguri, pe pământul străbunicilor, bunicilor și părinților noștri. Și dorim să trăim ca o comunitate.
Cu aceste gânduri doresc să vă urez o primăvară plină de speranță și să vă împărtășesc acea convingere că, prin lupta noastră pentru libertate, prin deciziile și acțiunile noastre zilnice, ne apropiem tot mai mult de cele trei noțiuni fundamentale – libertate, egalitate, fraternitate – care nu vor mai fi doar niște simple cuvinte sau năzuințe, ci valori integrate în viața noastră de zi cu zi”.
