ClujAzi

Fii informat!

Aproximativ 10.000 de persoane au demonstrat la Budapesta împotriva Guvernului Orban

Până la 10.000 de persoane, potrivit unor organizaţii pentru drepturi civile şi partide de opoziţie, au participat la un marş împotriva Guvernului Orban duminică, la Budapesta, de la gara Keleti la Astoria, relatează MTI.Viktor Orban clujazi 5

Marşul „Pentru o nouă Republică ungară!” a fost organizat de două grupuri pe Facebook implicate în organizarea altor două demonstraţii – „100.000 împotriva taxării Internetului” şi „60.000 pentru pensii private”.

Organizatorii au invitat ungurii să participe la marşul pentru „libertate, egalitate civică, egalitate în împărţirea poverii şi independenţă” – toate simboluri ale unei republici care, în opinia lor, a fost eliminată de către Guvernul condus de către Viktor Orban.

Zoltan Kesz, candidatul care a obţinut mandatul în urma alegerilor de la Veszprem (vest) prin care Fidesz a pierdut majoritatea de două treimi în Parlament, l-a catalogat pe Orban „dictator”, acuzându-l că îndreaptă Ungaria către Rusia.