Asociația Județeană a Pescarilor Sportivi Cluj în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj au reușit reeditarea competiției sportive de anul trecut dedicată în exclusivitate doamnelor și domnișoarelor, o competiție unicat la nivel național.
În ciuda vremii bacoviene, 19 concurente, de toate vârstele, au spus “prezent” la ediția a II-a a concursului de pescuit staționar, desfășurat pe Lacul I Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca.
După ședința tehnică, luarea la cunoștință de instructaj, tragerea la sorți a standului, fiecare domnișoară sau doamnă și-a instalat cartierul general de luptă, iar la ora 10.30 a început competiția.
S-a auzit…FIR ÎNTINS!!! 3 ore s-a pescuit pe lac, unele au avut norocul pescarului, altele nu.
La ora 13.30 se strigă stop competiție și se trece la cântărirea peștelui prins ca și cantitate, pentru a putea face departajarea în clasamentul final.
Concurentele au fost sărbătorite de organizatori cu mici, prăjituri, înghețată și sucuri până când comisia a deliberat câștigătoarele.
La final, directorul Asociației Județene a Pescarilor Sportivi, domnul Andrei POP, alături de inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj, domnul colonel dr. Florinel BUDIȘAN, au anunțat câștigătoarele:
– Locul I – Apintiliei Florica – 296 grame;
– Locul II – Buciu Mărioară – 276 grame;
– Locul III – Szabo Ramona – 268 grame.
De asemenea a fost desemnată Miss Mărțișor, ediția a II-a, Loredana Rus.
Informațiii de background:
– Printre participante au fost: câștigătoarea ediției I, Oltean Eniko Noemi, și Oltean Andreea Cristina, câștigătoarea medaliei de bronz la concursul național de pescuit staționar 2014;
– În calitate de sponsor a fost prezent Koszorus Botond, campion național la pescuit staționar.