Patronul FC Steaua, Gigi Becali, va fi eliberat condiţionat din Penitenciarul Poarta Albă, după ce a executat o treime din pedeapsa de trei ani şi şase luni de închisoare, decizia fiind luată, vineri, de Tribunalul Constanţa, care a respins contestaţia procurorilor DNA.
„Viaţa mea s-a şters, am şters toul cu buretele şi am început o nouă viaţă care se numeşte Gheorghe Becali. Îl caut pe Hristos, mă duc după Hristos oriunde este el. Îi caut pe cei bolnavi, pe cei săraci, pe cei dezbrăcaţi, pe cei însetaţi, pe cei din temniţă şi pe cei din spitale. Toată averea mea o dau lui Hristos. Mi-e ruşine de ceea ce făceam eu. (…) Dacă mă interesează mântuirea, mai are Steaua vreo valoare pentru mine? Lucrurile astea, materiale, nu mă mai interesează. Pentru mine, Steaua va fi o societate comercială, care va câştiga bani, bani pe care, la rândul meu, îi iau şi îi dau… Caut bolnavi, caut biserici, caut oameni, o să fac lucruri bune”, a declarat Becali.
Gigi Becali a avut de executat o pedeapsă de trei ani şi şase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării şi a primit ulterior un spor de şase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.