Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, susţine, în Pastorala de Paşte, transmisă credincioşilor, că viaţa are o mare valoare şi nu putem fi indiferenţi la violenţă, la terorism, la războaie, la prigonirea creştinilor, făcând referire la evenimentele care au avut loc în Siria, Egipt sau Africa.
„Viaţa are o mare valoare. Nu putem fi indiferenţi la violenţă, la terorism, la războaie, la prigonirea creştinilor, la hăituirea oamenilor pentru convingerile lor. Observăm cu multă durere că şi în Siria, şi în Irak, şi în Egipt, mulţime de creştini sunt prigoniţi pentru credinţa lor. Mai mult, în Africa au fost ucişi studenţi numai pentru faptul că sunt creştini. La acest lucru nu ne aşteptam în aceste vremuri postmoderne, dar iată că se întâmplă. În mijlocul confuziilor şi incertitudinilor de la începutul veacului XXI, în valul crescând al tuturor sfâşierilor şi adversităţilor, punctul fix de reazem rămâne credinţa în Dumnezeu şi în învierea lui Hristos”, a spus, luni, IPS Andrei.
„Pe lângă faptul că ea ne aduce aminte de nişte oameni minunaţi, care de sute de ani au trăit pe aceste pământuri şi în sufletul cărora credinţa ardea cu putere, în acelaşi timp, această mărturisire este legată şi de destinul nostru veşnic. Focul credinţei le încălzea acelor oameni întreaga fiinţă, iar viaţa lor era curată, gândirea cu dreaptă judecată şi vorbirea cuminte. Cui i-ar fi trecut prin minte că nu-i utilă ora de religie sau că trebuie scoase icoanele din şcoală? Acei oameni se salutau, ca şi noi, în aceste zile ale Paştelor cu «Hristos a înviat!», dar când rosteau acest salut o făceau cu tremurare în glas şi cu o senină bucurie pe faţă”, a adăugat IPS Andrei Andreicuţ.
Cum în anul 2015 este sărbătorit în mod special Sf Ioan Gură de Aur, Pastorala de Paşti se intitulează „A înviat Hristos şi viaţa stăpâneşte”.
„Mi-am început Pastorala cu o amintire pioasă. În Cimitirul Central din Cluj este înmormântat scriitorul Ion Agârbiceanu şi printre multele scrieri, una este intitulată „Înspre marea trecere”. Şi în scrierea respectivă zice aşa: „Viaţa asta, nu că-i scurtă, da-i numai o părere”. Acum el merge pe aceeaşi linie ca şi filosoful Lucian Blaga, care are un volum de poezii în care i se adreasează lui Dumnezeu şi zice aşa: „Doamne, ştiu că unde nu-i moarte, nu-i iubire, dar totuşi, opreşte ceasornicul cu care măsori destrămarea”. Şi trage concluzia: „ceasornicul nu poate fi oprit”. Ne rămâne să ne folosim foarte bine de răstimpul pe care Dumnezeu ni-l Dă să-l trăim. Pornind de la aceste idei, de la această tristeţe iremediabilă ne scoate Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune „A Înviat Hristos şi viaţa stăpâneşte, a Înviat Histos şi niciun mort nu mai este în mormânt”.