ClujAzi

Fii informat!

Iohannis: Avem acord pe trei mari chestiuni: finanţarea partidelor, alegerile parlamentare şi votul pentru diaspora

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, cu partidele parlamentare, că s-a ajuns la un acord pe trei mari chestiuni, adoptarea legii alegerilor locale, a legii finanţării partidelor şi a campaniilor, legea alegerilor parlamentare şi votul prin corespondenţă.

Şeful statului a precizat că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii partidelor parlamentare, o primă concluzie este că ”există un acord pe trei mari chestiuni”.

Astfel, potrivit lui Klaus Iohannis, s-a stabilit ca până la jumătatea lunii mai, să fie aprobate de Parlament şi trimise spre promulgare legea privind alegerilor locale, şi legea privind finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale.