Cu ocazia Zilei Internaţionale a Câinilor de Salvare, hipermarketul Cora găzduieşte sâmbătă şi duminică HiperParada Animalelor, în parteneriat cu Asociația pentru Câini de Salvare Transilvania și Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj.
Sâmbătă dimineaţa, sute de clujeni au asistat la un număr special de dresaj care i-a avut ca protagonişti pe Ben, Kahn, Hector şi Tony, ciobăneştii germani de intervenţie ai Jandarmeriei Cluj, aflaţi sub îndrumarea Plt Fodor Marius, Plt maj Bogdan Oltean, Plt Berar Claudiu, respectiv Plt maj Sucală Cătălin.
Aceştia au prezentat publicului exerciţii de patrulare, detectare de explozibili, aplanare a unui conflict, luare de ostatici.
Potrivit organizatorilor, aceşti câini speciali sunt mai întâi foarte disciplinaţi, apoi doar urmează dresajul de specialitate, în special pentru misiuni de gestionare a mulţimilor.
La fel ca orice câine, cei patru ciobăneşti lucrează pentru recompense, cum ar fi o mângâiere sau o jucărie.
Spectatorii au fost uimiţi atât de complexitatea exerciţiilor prezentate, cât şi de puterea mare de concentrare a câinilor, care nu s-au lăsat distraşi de aplauze sau de ceilalţi câini care lătrau în jurul lor.