Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs, pentru anul universitar 2015-2016, un număr de 4840 locuri bugetate, peste 9000 de locuri în regim cu taxă şi 2655 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă pentru studii universitare de nivel licenţă.
„De câţiva ani încoace avem peste 14.000 de admişi anual, cel mai mare număr al unei universităţi din România. Aceşti candidaţi au asigurat o calitate superioară a învăţământului, alături de cadrele didactice, chiar dacă numărul lor e mare. Sperăm ca şi în acest an să admitem peste 14500 de candidaţi. Am avut, paradoxal pentru România, cu 3,5% mai mulţi candidaţi în acest an faţă de anul anterior deşi universităţile scad în continuare în această privinţă. Nu toţi cei care intră şi termină, la fel ca peste tot în această lume. Vor fi mai multe locuri ca altădată şi la doctorat pentru că am reuşit în ultimii ani să dăm cele mai multe examene de abilitare din România. Am reuşit să avem noi conductori de doctorat, noi specializări şi dorim să avem şi noi şcoli doctorale. Avem cel mai mare număr de şcoli doctorale din România. O universitate de prestigiu dezvoltă şi doctorate”, a declarat rectorul UBB, academicianul Ioan Aurel Pop.
Potrivit acestuia, în ţările civilizate, oamenii după ce se pensionează, la 65 de ani, parcurg o nouă facultate, devin voluntari pentru societatea din jur, lucru care ar putea fi benefic şi pentru România.
Conducerea UBB a susţinut că pentru acest an se constată o creştere a dorinţei de internaţionalizare a universităţii, atât la solicitarea candidaţilor, cât şi în urma discuţiilor purtate cu multinaţionalele care investesc în Cluj.
Perioada de admitere este 14-31 iulie 2015. Calendarul cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs afişarea rezultatelor, depunerea contestaţiilor, confirmarea locurilor, perioada de redistribuire a locurilor rămase disponibile şi a fost stabilit la nivelul fiecărei facultăţi din cadrul UBB.
Pentru admitere făcultăţile din cadrul UBB au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Vor fi luate în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită. Tematica de concurs şi bibliografia se găsesc afişate pe paginile oficiale ale facultăţilor.
La nivel master vor fi scoase la concurs 3.500 de locuri la buget, peste 6.000 de locuri la taxă şi aproximativ 1.000 de locuri pentru învăţământ cu frecvenţă redusă.
UBB propune şi patru specializări noi la nivel licenţă: Geografie – Specializarea Geografia turismului în limba germană; Istorie şi Filosofie – Studii de securitate în limba engleză; Administrarea afacerilor cu predare în limab germană şi Ştiinţe administrative – Leadership în sectorul public, în limba engleză. Acestea vor fi completate cu 17 programe noi de master.
Prorectorul Soós Anna a precizat şi că în general nu s-au mărit în general taxele faţă de anul anterior.
Pentru cei care doresc să studieze în limba germană, vor fi scoase la concurs 151 locuri la buget, peste 300 la taxă, iar la nivel master – 74 locuri bugetate, respectiv 141 cu taxă, pentru specializări precum Informatică, Litere, Management, Studii politice europene comparate, Publicitate şi relaţii publice etc.