Primăria Cluj-Napoca este obligată să achite suma de 61.862 lei, cu titlu de pretenţii și a sumei de 2.447 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către SC UNITA TURISM HOLDING SA, după ce municipalitatea a refuzat să elibereze un nou certificat de urbanism și să precizeze care sunt obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească firma pentru dezvoltarea ștrandului abandonat de pe Aleea Stadion.
Acolo, Unita Turism dorea să amenajeze un imobil de 8 etaje cu destinația de centru pentru afaceri sportive, precum și să reabiliteze ștrandul, declarat monument istoric.
Compania a câștigat definitiv, la Curtea de Apel, procesul intentat Primăriei și va primi despăgubiri în valoare de circa 15.000 de euro.
Unita Turism a solicitat inițial despăgubiri în valoare de 755.228 lei.