„Este o decizie simbolică de condamnare, a unei acţiuni politice. Decizia de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost luată de toţi liderii USL, toţi organizând legal această campanie. Mai mult decât atât votul celor 7,4 milioane de români a fost anulat de o altă decizie politică, cea a Curţii Constituţionale. Demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de ministru şi de preşedinte executiv al PSD este un act de demnitate”, a declarat preşedinele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.
Potrivit acestuia, într-o democraţie normală, prezenţa la vot face parte din competiţia politică, nu poate fi considerată un folos necuvenit, iar decizia de astăzi poate constitui un precedent periculos pentru democraţia din România, pentru oricine doreşte să facă campanie.