Deputații au aprobat, miercuri, cu 98 voturi „pentru” şi 77 „împotrivă”, un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii, de la pragul de 42 de lei. În momentul în care reprezentanții PSD au văzut că amendamentul a fost aprobat, aceștia și-au schimbat radical poziția față de acest proiect, după ce cu o zi înainte Guvernul Ponta și Comisia de muncă, tot majoritară PSD, susțineau că nu există fonduri în această direcție.
A fost sunată apoi mobilizarea generală și la PSD, astfel încât la votul final, proiectul a fost aprobat cu 322 de voturi „pentru”.
Deputatul clujean Aurelia Cristea a transmis presei un comunicat prin care menționează că nu contează cum au votat politicienii respectivul amendament, important e că s-au dublat alocațiile.
Să vedem însă cum s-au comportat deputații clujeni la acest capitol.
Au votat împotriva amendamentului de dublare a alocațiilor pentru copii Cornel Itu (PSD), Vincențiu Irimie (PC-PLR) și Ioan Moldovan (PC-PLR).
Aurelia Cristea (PSD) nu a votat amendamentul de dublare a alocațiilor, fiind absentă la Camera Deputaților. Absenți au fost și Adrian Gurzău și Steluța Cătăniciu (PC-PLR).
Deși a fost prezent la lucrările Camerei Deputaților, Adrian Oros (PNL) nu a votat amendamentul.
Pentru dublarea alocațiilor pentru copii au votat doar Radu Zlati (PNL), Elena Uioreanu (PNL) și Mate Andras (UDMR).