Duelul Iohannis-Ponta se înăspreşte, în contextul în care schimbarea din justiţie îngrijorează numeroase personalităţi, iar ofensiva procurorilor împotriva premierului este punctul-cheie al unei bătălii pentru modernizarea uneia dintre cele mai sărace ţări din UE, comentează Le Monde online.
Duelul dintre preşedintele liberal Klaus Iohannis şi premierul social-democrat Victor Ponta se înăspreşte după ce coaliţia majoritară de centru-stânga din Parlamentul român a respins solicitarea justiţiei de a-i ridica imunitatea lui Ponta pentru a fi urmărit penal. Şeful Guvernului este vizat de o anchetă penală pentru corupţie din 5 iunie, zi în care preşedintele i-a cerut demisia, precizează publicaţia.
Însă premierul, aflat la putere din 2012, „nu este pregătit să cedeze şi se agaţă de majoritatea de care dispune în Parlament pentru a rămâne în post”, scrie Mirel Bran, corespondentul Le Monde la Bucureşti, citând declaraţia prin care Ponta a denunţat că „scopul acuzării (sale) este schimbarea Guvernului şi majorităţii parlamentare”, insistând că „un guvern poate să fie schimbat doar prin alegeri şi un vot în Parlament” şi subliniind că „orice altă metodă este o lovitură de stat”.